Dinamo a anunțat pe pagina oficială de Facebook că trei dintre fotbaliștii străini de la echipă au fost convocați în aceste zile la echipele lor naționale.
Darko Velkovski, titular în fața Croației
Fundașul central Darko Velkovski, numărul 24 la Dinamo și 14 la echipa națională a Macedoniei, a fost titular în partida amicală cu Croația.
Calificată la Euro 2024, Croația s-a impus cu 3-0 împotriva Macedoniei, Velkovski fiind schimbat în minutul 73 al meciului disputat la Rijeka.
Dorian Railean va juca împotriva Ucrainei
Portarul dinamovist Dorian Railean, rezerva slovenului Adnan Golubovic în 19 meciuri de SuperLigă, sezonul trecut, a fost convocat în această perioadă la echipa națională a Moldovei.
Vecinii noștri de peste Prut vor juca două meciuri amicale cu Cipru și Ucraina (8, respectiv 11 iunie), ambele pe stadionul “Zimbru” din Chișinău.
Hakim Abdallah, titular pentru liderul Madagascar, s-a accidentat
Și atacantul dinamovist Hakim Abdallah a fost convocat la echipa națională a statului Madagascar pentru meciurile oficiale din preliminariile CM 2026.
Titular în victoria 2-1 cu Insulele Comore, el s-a accidentat însă în minutul 19 al meciului din preliminariile pentru Cupa Mondială.
Pentru Abdallah a fost a 14-a partidă la echipa națională a Madagascarului, care este lider în Grupa I după primele trei runde, peste favoritele Ghana sau Mali.
Locul 1 se califică direct la Mondial, locul 2 poate ajunge în faza play-off-ului.
Source link