Terminarea contractului la Dinamo! Opiniile suporterilor sunt neprețuite.

“Dinamo 1948, Win2 și 7777 Gaming au decis, de comun acord, să rezilieze parteneriatul care a funcționat în sezonul 2023-2024.”

În acest context, Romeo Bănică, directorul de marketing al lui Dinamo 1948 a declarat:

<<Începem o nouă etapă în proiectul nostru de consolidare a clubului. Le mulțumim celor de la Win2 și 7777 Gaming pentru implicarea din sezonul 2023-2024 și pentru toate concursurile și activitățile organizate cu și pentru suporterii dinamoviști.

Suntem în discuții avansate pentru a semna un contract care să facă cinste clubului nostru, dar să reflecte și obiectivele sportive stabilite pentru actualul sezon.

Numele noului sponsor, cu o rezonanță semnificativă pe plan intern și internațional, va fi anunțat în perioada următoare, în cadrul unui eveniment la care vor fi invitați, alături de reprezentanții presei și fanii dinamoviști, cei care au făcut posibilă reconstrucția din temelii a clubului nostru. Vom reveni foarte curând cu detaliile acestui nou parteneriat>>”, a postat Dinamo pe pagina oficială de Facebook a clubului.

Fanii lui Dinamo fac haz de necaz

“Semnați cu Catena, se anunță un sezon greu și avem nevoie”

“Cel mai tare comentariu”

“Aveți sponsor, echipă vă mai trebuie!”

“Cu abonamentele s-a rezolvat, cu transferurile la fel, cu stadionul avem luxul de pe lume, eu chiar de sponsor îmi făceam griji”

“Așteptăm să se termine Euro, abia pe urmă transferăm! Țintele lui Kopic și Niculescu încă joacă pentru echipele lor naționale!”

“Ședințe foto, conferințe de presă și cam atât. În ce hal a ajuns această echipă, acest brand”

Transferurile lui Dinamo din această vară

Alexandru Roșca (Șelimbăr / 25.000 de euro)

Kennedy Boateng (Austria Lustenau / gratis)

Cătălin Cîrjan (Arsenal / gratis)

Adrian Caragea (Sassuolo / gratis)

Cristian Licsandru (CS Tunari / gratis)

Raul Rotund (FCU Cluj / gratis)

Darius Gavrilă (promovat de la juniori)

Răzvan Pașcalău (Lecce / gratis)

Raul Opruț (KV Kortrijk / împrumutat)


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Bookmakers
PariuriPlus

PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Favbet

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Mozzart

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

aPariuri.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 incasino.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.