Presa din Turcia a anunțat în cursul zilei de marți că afaceriștii turci, Serhan Cetinsaya și Sertac Guven au achiziționat clubul Petrolul Ploiești.
Mehmet Topal va fi prezentat luni la Petrolul
După preluarea clubului, turcii l-au numit pe Mehmet Topal (38 de ani) în funcția de antrenor principal. Este prima experiență de antrenor pentru fostul mare fotbalist turc.
Conform informațiilor de la PRO TV și Sport.ro, fostul internațional turc va sosi în România duminică seara, în jurul orei 20:00, iar luni la ora 18:30 va avea loc o conferință de presă în cadrul căreia va fi prezentat, urmat de un antrenament deschis pe stadionul ”Ilie Oană”.
Prin intermediul unei postări pe rețelele sociale, “lupii galbeni” au distribuit un videoclip cu antrenorul turc, care a promis că va face tot posibilul pentru a readuce gloria clubului prahovean.
“Salut, Petrolul. Împreună, la mari victorii. Forța Petrolul”, a transmis Topal pe Instagram, marcând astfel începutul unei noi etape pentru clubul prahovean.
Mehmet Topal, noul antrenor de la Petrolul
“Mehmet Topal, jucător legendar al fotbalului turc, fost căpitan al naționalei Turciei și al lui Fenerbahce Istanbul, de trei ori câștigător al Superligii Turciei cu trei echipe diferite, Galatasaray, Fenerbahce și Basaksehir, de asemenea fost jucător important al Valenciei în La Liga, este noul antrenor al echipei noastre! În vârstă de 38 ani, Topal a semnat cu FC Petrolul Ploiești un contract valabil pentru următorii 3 ani și va ajunge la Ploiești duminică, atunci când va face cunoștință cu noii săi elevi. Îi urăm bun venit lui și staffului său tehnic și le urăm mult succes cu FC Petrolul în anul Centenar! Bun venit, Mehmet Topal!”, a anunțat Petrolul Ploiești pe Instagram.
Source link