Echipa din Copou a ajuns la un acord cu Valentin Gheorghe, fostul atacant al echipei conduse de Gigi Becali. Extrema stânga în vârstă de 27 de ani s-a despărțit de Universitatea Cluj, după numai 11 luni petrecute alături de echipa “șepcile roșii”. Vali Gheorghe și-a început cariera la juniorii clubului Astra Giurgiu, iar la nivel de seniori a evoluat la CS Afumați, Astra Giurgiu, FCSB, Ümraniyespor, Universitatea Cluj și acum la Poli Iași.
Sub tricoul roșu-albastru, Vali Gheorghe a jucat în 31 de meciuri, marcând de șapte ori și oferind trei pase decisive. La campioana în exercițiu, a strâns 1.217 minute pe teren. Clubul moldovean a făcut anunțul oficial prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.
“Bine ai venit, Vali Gheorghe! Atacantul lateral Valentin Gheorghe a semnat contractul cu Poli Iași! Născut la data de 14 februarie 1997, la Ploiești, Vali a evoluat în sezonul trecut la FCSB și U Cluj. La ardeleni, cu care a jucat barajul pentru calificarea în preliminariile Conference League, a debutat în septembrie 2023 chiar împotriva echipei Poli Iași, câștigat de alb-albaștrii cu 2-0. Este unul dintre jucătorii importanți ai generației sale, cu peste 200 de meciuri în prima ligă din România și Turcia, precum și selecții la naționalele U21, U23 și Olimpică (3 meciuri la JO 2021). Mult succes în Copou, Vali!”, a fost mesajul postat de formația din Copou pe facebook.
La momentul redactării acestui articol, cota de piață estimată a lui Valentin Gheorghe este de 450.000 de euro, conform site-urilor de specialitate.
Source link