Moruțan a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile de la piciorul drept în meciul Ankaragucu – Beșiktaș 0-0, disputat pe 23 aprilie, în semifinalele Cupei Turciei.
Olimpiu Moruțan se recuperează la baza FCSB după accidentarea gravă din Turcia. Mijlocașul ofensiv va avea nevoie de o perioadă de aproximativ 6 luni pentru recuperare, astfel că nu va putea face parte din lotul României pentru EURO 2024.
Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, spune că Moruțan se recuperează în această perioadă la baza de pregătire a campioanei României. Mijlocașul a fost jucătorul lui FCSB în perioada 2018-2021, iar ulterior a fost vândut în Turcia, la Galatasaray.
“Alaltăieri m-am întâlnit cu el. ‘Prințul’ e mereu zâmbitor, el e mereu zâmbitor, am lucrat mulți ani cu el, nu l-am văzut vreodată încruntat. Toți cei care îl întâlnesc li se face ziua mai frumoasă. Zâmbind mi-a zis: ‘Păi, am pierdut tot’, ceva mai rau să i se întâmple nu se putea. Este o accidentare așa de păcătoasă, cu tendonul. În perioada asta se recuperează la noi, e la început. Una e fractura și alta e tendonul, e groaznic, impactul emoțional e mare,” a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Tot în această perioadă, Moruțan a mers în cantonamentul naționalei României pentru a-i vizita pe colegii de la lot înainte de EURO 2024.
Source link