Mari provocări pentru Elveția, înainte de confruntarea cu Anglia, din sferturile de la EURO 2024.

Elveția s-a calificat în sferturile de finală de la EURO 2024, după ce a obținut o victorie clară în fața Italiei, campioana en-titre, scor 2-0.

De cealaltă parte, Anglia s-a chinuit în fața Slovaciei, impunându-se după cele două reprize de prelungiri, scor 2-1. Jude Bellingham a marcat golul egalizator în minutul 90+5, în timp ce Harry Kane a adus victoria cu reușita sa. Confruntarea dintre cele două naționale va avea loc pe 6 iulie, de la ora 19:00, pe stadionul din Dusseldorf.

Probleme medicale pentru Granit Xhaka

Mijlocașul de la Bayer Leverkusen nu a participat la ultimele antrenamente, din cauza unor probleme musculare și încă nu se știe dacă va fi disponibil pentru confruntarea din sferturi.

“Am exersat loviturile de pedeapsă înaintea meciului cu Italia. Am simțit ceva la aductori, apoi am fost ok. În meci am început să mă resimt după primele 15 minute, dar avem noroc de medici care m-au ajutat și am fost capabil să joc până la final. Voi face un RMN și vom vedea ce se întâmplă, dar sper să am timp de recuperare”, a declarat elvețianul.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Bookmakers
PariuriPlus

PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Favbet

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Mozzart

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

aPariuri.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 incasino.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.