După ce echipa lui Carlo Ancelotti a fost dominată complet în prima parte a meciului, în repriza a doua, madrilenii s-au dezlănțuit și au înscris de două ori, prin Dani Carvajal (minutul 74) și Vinicius Jr (minutul 83).
Ilie Dumitrescu: “Vini Jr m-a impresionat, cel mai bun!”
Ilie Dumitrescu a analizat finala de pe Wembley și a recunoscut că a fost impresionat de prestația lui Vinicius Junior, pe care îl consideră cel mai bun jucător din acest sezon al Ligii Campionilor.
“Vini Jr. m-a impresionat, el este cel mai bun jucător al competiției. Real Madrid a știut să sufere în prima parte și a fost susținut de Vini Jr., care a contribuit mult și în defensivă. A realizat un dribling de excepție, cred că cel mai frumos din acest sezon, și a creat acea fază fixă care a schimbat meciul. Cu maturitate și experiență, Real a reușit să marcheze și al doilea gol. O fază fixă a schimbat totul, este o fază bine lucrată”, a declarat Ilie Dumitrescu.
Al 15-lea trofeu Champions League din istoria lui Real Madrid
Real Madrid a câștigat al 15-lea trofeu UEFA Champions League pe Wembley și a adăugat încă o pagină în istoria fotbalului mondial. AC Milan urmează în clasamentul echipelor cu cele mai multe trofee în Liga Campionilor. Italienii au doar șapte astfel de trofee.
Source link