articol scris de Digi Sport
16.05.2024, 22:38
-
Baraj SuperLigă: Botoșani – Mioveni, vineri, 20:00, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, vineri, 22:00, DGS 1
Gabriela Ruse (26 ani, 148 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Trophee Clarins (WTA 125), care are loc la Paris şi e dotat cu premii totale de 100.000 de euro, după o victorie categorică împotriva franţuzoaicei Kristina Mladenovic, scor 6-1, 6-0.
- Românca, venită din calificări, a câştigat în 65 de minute confruntarea cu Mladenovic (26 ani, 148 WTA).
Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile de finală de la Trophee Clarins
Ruse are 3-0 în meciurile directe cu Mladenovic, care a câştigat doar primul ghem al meciului de la Paris. În 2020, Ruse a beneficiat de abandonul franţuzoaicei la scorul de 2-2, în optimi la Dubai, şi a învins-o în 2023, cu 6-2, 6-2, în primul tur al calificărilor la US Open.
Ruse şi-a asigurat un cec de 3.478 de euro şi 33 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi Alize Cornet (Franţa), franțuzoaica care a învins-o pe Olivia Gadecki (Australia).
- Duelul dintre Ruse și Cornet va putea fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport 2, vineri, 17 mai, de la ora 16:30
Tot joi, Monica Niculescu şi chinezoaica Lin Zhu s-au calificat în semifinalele probei de dublu, după 6-2, 6-4 cu japonezele Eri Hozumi/Makoto Ninomiya, după o oră şi 27 de minute, anunță Agerpres.
- Perechea româno-chineză şi-a asigurat un cec de 2.260 de euro şi 49 de puncte WTA la dublu, iar în penultimul act va juca împotriva cuplului Greet Minnen (Belgia)/Heather Watson (Marea Britanie).
Simona Halep s-a retras în turul 1 de la Trophee Clarins
Simona Halep, 32 de ani, locul 1149 WTA, trebuia să joace marți, ÎN DIRECT la Digi Sport 2, împotriva sportivei americane McCartney Kessler, 24 de ani, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophee Clarins.
Din cauza ploii, partida a fost reprogramată pentru ziua de miercuri. Astfel, Simona Halep a început perfect partida și s-a impus în primul set, scor 7-5.
Simona Halep nu a început la fel de bine setul al doilea, iar la 3-2 pentru Kessler, românca a decis să se retragă. Fix o oră și jumătate a rezistat sportiva pe zgura franceză.
Etichete:
tenis
,
gabriela ruse
,
trophee clarins
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Source link