“Veteranul” Florin Niță (36 de ani) a impresionat cu evoluțiile sale din meciurile de la EURO 2024 și ar putea prinde un transfer în această vară. După ce a fost urmărit de câteva cluburi din Serie A la Frankfurt, iar Dan Șucu a recunoscut că l-ar vrea la Rapid, turcii de la Gaziantep s-au mișcat mai repede și i-au făcut deja o ofertă.
Florin Niță i-a dat răspunsul Rapidului. Totuși, există încă posibilitatea ca Niță să revină în Superliga României. După propunerea celor de la Rapid, fostul portar de la FCSB le-a transmis giuleștenilor că va lua o decizie după EURO 2024, dar nu-și dorește să revină în țară, astfel că cel mai probabil va continua în străinătate.
Marius Șumudică a fost cel care a dezvăluit că turcii de la Gaziantep i-au făcut deja o propunere lui Florin Niță: un contract valabil pe două sezoane, cu un salariu anual ce poate atinge 700.000 de euro.
„România a făcut o figură extraordinară, sper din toată lumea să continue în aceeași manieră. Niță a fost omul meciului. Ce mult mi-ar plăcea să vină la Rapid! La fel și Adrian Rus, precum și oricare dintre jucătorii echipei naționale”, a spus Dan Șucu.
Sezonul trecut, Niță a fost printre cei mai buni portari din campionatul Turciei. La Gaziantep a fost pregătit și de Marius Șumudică, dar și de Florin Tene, antrenor de portari care a avut un rol esențial în ascensiunea lui Niță și la FCSB, dar și la formația turcă.
România a terminat pe primul loc Grupa E și va juca în optimi contra Olandei. Meciul împotriva selecționatei lui Ronald Koeman are loc marți, de la 19:00, la Munchen. Partida va fi transmisă în direct de Pro TV și VOYO, iar imagini din meci puteți vedea și pe www.sport.ro.
Source link