articol scris de Digi Sport
10.07.2024, 00:56
-
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:00, DGS 1
-
Media: Fotbal European, miercuri, 21:00, DGS 1
Spania a mai obținut o victorie la EURO 2024, de data asta contra Franței, scor 2-1, și s-a calificat în finala de duminică, 14 iulie 2024, de la Berlin, a turneului final.
Răducioiu: ”Într-adevăr fotbalul premiază echipa cea mai bună”
Florin Răducioiu (54 de ani) a urmărit cu atenție prima semifinală de la Campionatul European, iar la final a tras concluziile.
”Sunt extrem de bucuros că Spania s-a calificat în finală, pentru că într-adevăr fotbalul premiază echipa cea mai bună, nu tot timpul, pentru că nu întotdeauna cea mai bună echipă câștigă.
Dar este corect așa, este cea mai bună echipă, este o echipă extraordinară din punct de vedere al abilității și al tehnicii individuale și colective”, a spus Răducioiu, la Pro TV.
”Mi-aș dori să câștige Campionatul European, pentru că merită pe deplin”
Fostul internațional a rămas impresionat de remontada spaniolilor.
”Au reușit să înscrie două goluri în câteva minute, au întors rezultatul prin această abilitate extraordinară care este în ADN-ul acestui popor.
Sunt mare fan al fotbalului spaniol. Acest copil devine cel mai tânăr marcator din istoria turneului final. Bravo lor, Spania este o echipă extraordinară, cu această varietate, aceste execuții extraordinare pe care le au acești jucători.
Ce să mai zic, am cuvinte doar la superlativ și evident că mi-aș dori să câștige Campionatul European, pentru că merită pe deplin”, a mai spus Răducioiu.
Etichete:
florin raducioiu
,
spania franta 2-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Source link