Omul de afaceri vrea să-și întărească serios lotul pentru a ataca un obiectiv ambițios: accederea în grupele UEFA Champions League, performanță care ar aduce în conturile clubului peste 20 de milioane de euro doar din partea forului european.
Până acum, David Kiki, Daniel Popa și Marius Ștefănescu sunt jucătorii transferați de Gigi Becali la FCSB. În cazul fostului atacant de la U Cluj, Becali spune că au început problemele musculare.
Gigi Becali: ”E greu pentru el”
Patronul campioanei spune că Popa se resimte serios după primele antrenamente cu Thomas Neubert
„Kiki, superfotbalist. Popa, el, săracul, e greu pentru el. Are probleme musculare. Nu a făcut niciodată așa antrenament”, a spus Gigi Becali, în dialog cu reporterii prezenți în fața reședinței sale din Aleea Alexandru.
Daniel Popa se afla la ”U” Cluj din iulie 2023, moment în care a fost adus liber de contract de la Chindia Târgoviște. Fotbalistul a înscris în sezonul în curs al Superligii 11 goluri în 36 de apariții. Pe deasupra, și-a trecut în cont și cinci pase decisive.
Înainte de a evolua la Universitatea Cluj, Daniel Popa a mai jucat pentru Dinamo București, FC Botoșani și Daejeon Citizen (Coreea de Sud).
Alte date despre Daniel Popa
106 meciuri a strâns Popa în tricoul lui Dinamo, în toate competițiile, reușind să marcheze de 17 ori și să ofere zece pase decisive.
Daniel Popa are un singur meci la naționala U21 a României, cu Danemarca (1-3), în 2016. Atunci a fost introdus de selecționerul Cristi Dulca în ultimele 11 minute ale partidei, în locul lui Alexandru Tudorie.
La acel meci, din echipa României mai făceau parte și jucători precum Andrei Miron, Ionuț Nedelcearu, Claudiu Bumba, Alex Ioniță sau Alexandru Păun.