Dinamo se află în cantonamentul din Slovenia, unde va juca un alt meci de pregătire împotriva celor de la Kryvbas (Ucraina), înainte de a se întoarce în țară pentru începutul noului sezon din Superliga României.
După ce au evitat retrogradarea, Dinamo a trecut printr-o reconstrucție. Mulți jucători au plecat, iar câțiva tineri promițători au fost aduși sub comanda lui Zeljko Kopic.
Înainte de startul noului sezon, suporterii așteaptă și alte transferuri, iar Andrei Nicolescu, administratorul special, afirmă că alți jucători ar putea semna cu echipa “roș-albă” după întoarcerea din cantonament.
“Andrei Nicolescu: „Știu ce vrea toată lumea, un atacant”
„Câinii” își propun cinci transferuri suplimentare, printre care și un atacant, conform oficialului din Dinamo, care a oferit o explicație detaliată pentru aparenta stagnare a transferurilor în această perioadă.
„Cred că discuția trebuie împărțită în două. Prima parte a discuției este că eu nu iau deciziile singur referitor la transferuri, ci este o echipă întreagă care se ocupă de acest lucru, coordonându-se cu aspectele financiare, bugetare, așteptările de scouting și ale antrenorului principal. Nu eu sunt cel care decide când se vor face transferurile. A doua parte pe care trebuie să o luăm în considerare este că trebuie să aducem jucători care să completeze lotul sau să se potrivească cu strategia echipei pentru acest sezon. Nu suntem în situația de a avea un buget atât de mare încât să aducem un jucător care, indiferent cu cine joacă, să fie foarte bun, peste media campionatului.
Suntem în discuții cu jucători aflați în ultimul an de contract și, în funcție de evoluția acestor discuții, vom alege un jucător sau altul pentru anumite poziții, fie pentru a completa strategia existentă cu anumiți jucători sau pentru a pregăti înlocuiri pentru unii jucători din actualul lot. Suntem și noi sub presiune și dorim să rezolvăm cât mai repede, dar în partea a doua a cantonamentului am înțeles că nu este cazul să ne grăbim, având în vedere că aducerea unui jucător pentru doar trei zile nu ar avea sens. Ne străduim să avem soluții suplimentare pentru posturile vacante atunci când ne întoarcem din cantonament.
Sperăm să avem nevoie doar de patru transferuri, dar meciurile amicale ne pot oferi indicii suplimentare și s-ar putea să avem nevoie de cinci. Știu ce își dorește toată lumea, încă un atacant”, a declarat Andrei Nicolescu la Radio Dinamo 1948.
Dinamo va începe noul sezon din Superliga României în data de 14 iulie, în deplasare cu CFR Cluj. Urmează meciul de acasă cu Petrolul Ploiești, programat peste o săptămână, și apoi partida din deplasare cu Sepsi OSK, pe 27 iulie.
FC DINAMO 1948, în această perioadă de mercato:
Antrenor – Zeljko Kopic (în discuții pentru prelungire)
Veniri – Alexandru Roșca (Șelimbăr / 25.000 euro), Kennedy Boateng (Austria Lustenau / gratuit), Cătălin Cîrjan (Arsenal / gratuit), Adrian Caragea (Sassuolo / gratuit), Cristian Licsandru (CS Tunari / gratuit), Raul Rotund (FCU Cluj / gratuit), Darius Gavrilă (promovat de la juniori), Răzvan Pașcalău (Lecce / gratuit), Raul Opruț (KV Kortrijk / împrumut)
Reveniri după împrumuturi – Denis Oncescu (Concordia Chiajna), Andrei Florescu (Progresul Spartac), Cristian Ionescu (CS Blejoi), Alexandru Stoian (Unirea Alba Iulia), Valentin Borcea (Tunari)
Plecări – Daniel Iglesias (CSA Steaua / gratuit), Dorian Răilean (Buzău / gratuit), Neluț Roșu (Oțelul / gratuit), Gabriel Moura, Valentin Borcea, Goncalo Gregorio, Christian Ilic, Răzvan Began, Quentin Bena, Ricardo Grigore, Edgar Ie, Darko Velkovski (contracte încheiate), Domagoj Pavicic (Aris Salonic / împrumut expirat), Denis Oncescu (CFC Argeș / împrumut)
Source link