Decizia lui Edi Iordănescu de a demisiona de la echipa națională și cine s-a implicat pentru el. O susținere impresionantă

Echipa națională de fotbal a României a ajuns în optimile de finală de la EURO 2024, iar marți, 2 iulie 2024, va întâlni Olanda, la Munchen, într-un meci care va decide ultima sfertfinalistă de la acest turneu final.

Edi Iordănescu (46 de ani) este unul dintre artizanii acestui succes, dar selecționerul a fost la un pas de a pleca de la echipa națională, la puțin timp după ce a fost instalat în funcție.

Daniel Stanciu (49 de ani), directorul executiv al lui FC Argeș, a dezvăluit momentul în care Iordănescu jr a vrut să plece de la cârma echipei naționale, dar și cine a fost omul care l-a întors din drum.

„Există un istoric la tot ceea ce s-a întâmplat, plecând de la performanța naționalei de tineret, cu Mirel Rădoi, în Italia, la Campionatul European de Tineret. De aici extragi jucători importanți, care au făcut pasul la echipa mare. Apoi a urmat Liga Națiunilor, unde s-a acumulat experiență, dar a existat un moment dificil cu Edi Iordănescu.

După Liga Națiunilor, a existat un moment interesant și după EURO vom putea discuta mult mai mult pe marginea acestui subiect. Edi Iordănescu a fost la un pas să plece. Exista în contractul lui aceeași clauză care ar fi fost și la Loti Boloni, aceea că Federația putea rezilia unilateral contractul dacă echipa se afla pe orice loc mai jos de al doilea.

El a acceptat clauza, iar înainte să vină Federația el a spus: ‘aș vrea să plec! Aș vrea să rămân cu o singură condiție. Ăsta e planul meu, ascultați-mă, asta trebuie să fac, așa cred eu. În aceste luni am tras niște concluzii, cred că pot să fac mai mult în condițiile mele’.

A intervenit Mihai Stoichiță, care a girat. S-a dus în fața conducerii FRF și a spus ‘Da, domne, am văzut ce s-a lucrat, accept acest plan.’ Iar FRF a acceptat și s-a mers mai departe”, a spus Stanciu, prezent în studioul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport.

Mihai Stoichiță (70 de ani) este șeful Comisiei Tehnice din cadrul FRF. Prezent, de asemenea, în studio, Ilie Dumitrescu (55 de ani) a replicat scurt: ”Foarte tare”.

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Bookmakers
PariuriPlus

PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Favbet

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Mozzart

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

aPariuri.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 incasino.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.