Simona Halep nu a mai jucat tenis din luna mai, când a fost nevoită să se retragă încă din primul tur la Trofeul Clarins, însă românca are șanse mari să fie prezentă la Wimbledon, turneu pe care l-a câștigat în anul 2019.
Organizatorii Wimbledon, în privința acordării de wildcard-uri: „Se va ţine cont de performanţe”
Simona Halep a jucat ultima oară la Wimbledon în anul 2022, când a ajuns până în semifinale, iar de atunci și până acum, cariera acesteia a fost afectată de scandalul de dopaj cu Roxadustat de la US Open 2022.
Revenită în circuitul WTA după o pauză de un an și jumătate, Simona a jucat la turneul de la Miami, unde a primit un wildcard, dar aceasta a fost eliminată încă din primul tur de Paula Badosa. A urmat Trofeul Clarins, însă aici fostă lideră WTA s-a luptat cu problemele medicale, fiind nevoită să abandoneze în meciul cu McCartney Kessler.
De atunci, Simona a continuat să se recupereze din punct de vedere medical, iar acum speranțele de a primi un wildcard pentru Wimbledon cresc odată cu anunțul făcut joi de organizatori.
Sall Bolton, preşedintele executiv de la Wimbledon, a transmis că wildcard-urile pentru turneul de la All England Club vor fi anunțate pe 19 iunie.
„Comitetul nostru de wildcard se întrunește și ia aceste decizii, dar încă nu s-au întâlnit. Ei vor face un anunț despre deciziile wildcard-uri pe 19 iunie, așa că nu aș vrea să îmi dau cu părerea despre decizia comitetului.” – a declarat acesta, potrivit tennisuptodate.com.
De asemenea, Deborah Jevans, cea care conduce turneul de la All England Club din iulie 2023, a declarat că şi sportivii care revin după suspendări de dopaj vor fi luaţi în calcul, pe baza performanţelor acestora.
„Odată ce un jucător a ispășit orice interdicție cauzată de dopping, este liber să concureze în circuit și, ca atare, comitetul wildcard va ține cont de performanțele acestuia. După cum a spus Sally, comitetul wildcard se va întâlni și va lua această decizie.” – a transmis aceasta.
Source link