Meciul dintre Agricola Borcea și Petrolul Ploiești a deschis “balul”, de la ora 14:30. Cele două împart Grupa B cu FCSB, Dinamo, Universitatea Craiova și Metalul Buzău. În acest meci, formația din județul Prahova s-a impus cu un categoric 0-3.
Prahovenii au rămas cu siguranță cu un gust amar după ultimul sezon al Cupei României când au fost eliminați încă din grupe, deși nu au pierdut vreun meci! Cu două victorii și trei remize, Petrolul n-a strâns însă suficient de multe puncte. Acum, startul de excepție din campionat le poate conferi un aplomb important și pentru mai mult în Cupa României.
De la ora 18:00, al doilea meci al zilei va fi între două echipe din prima ligă. Politehnica Iași va primi vizita celor de la UTA Arad. Duel de prim eșalon, pentru două formații de tradiție ale fotbalului românesc, fiecare dintre ele putând prin Cupa României să atingă un reper al performanței în acest sezon parcă mai ușor decât prin campionat. Mai ales că arădenii au demonstrat că pot pune probleme oricui, în vreme ce moldovenii, sub comanda lui Emil Săndoi, au devenit o echipă incomodă pentru orice oponent.
Ziua se va încheia cu un alt duel de tradiție. CFR Cluj se va deplasa la Mioveni pentru duelul cu divizionara secundă FC Argeș, de la ora 21:00. Ajunsă în sferturile de finală la ediția trecută, CFR Cluj își poate conserva un loc important de cupe europene prin parcursul din Cupa României în această ediție, evitând și împlinirea unui deceniu de când n-a mai câștigat acest trofeu.
Programul zilei din Cupa României:
Agricola Borcea – Petrolul Ploiești, ora 14:30
Poli Iași – UTA Arad, ora 18:00
FC Argeș – CFR Cluj, ora 21:00
Source link