“Dacă nu obținem locul doi, va fi un mare eșec. Nu am văzut aproape nimic la mijlocul terenului, nici în atac. Victoria francezilor a fost meritată”, a declarat Ladislau Boloni, fost selecționer al României, în legătură cu jocul tricolorilor pe Stade de France. România are doar două puncte din trei partide, ocupând penultimul loc în grupa preliminară (suntem doar în fața Luxemburgului).
Ladislau Boloni Foto: AGERPRES
O primă repriză slabă
“În prima repriză nu prea am făcut nimic. Eu am remarcat doar o voință de a pune greutăți francezilor în atac, obligați să stăm în apropierea propriei porți. În repriza a doua jocul a fost mai deschis și ambele echipe au avut oportunități. Curajul francezilor a fost răsplătit și victoria lor a fost meritată” – Ladislau Boloni.
Fără mijloc și atac
“Nu am văzut aproape nimic la mijlocul terenului, nici în atac. Mă așteptam la mai mult de la o echipă a noastră, care voia să câștige. România a avut câteva faze interesante în repriza a doua. Dar ce eficacitate în atac au avut mijlocașii noștri ofensivi? De câte ori am pus în dificultate poarta adversă? Dacă facem un bilanț, reiese că nu puteam mai mult. Un mijlocaș defensiv ar trebui să marcheze mai mult. Eu am jucat pe acest post și știu ce înseamnă”.
România are nevoie de Adrian Mutu
“E nevoie de fotbalistul Adrian Mutu. Dar și el trebuie să înțeleagă faptul că sărăcia unei echipe nu trebuie exploatată. Dacă nu ocupăm locul doi în grupă, va fi un mare eșec! România are nevoie de Adrian Mutu. Nu știu dacă este bună sau rea ideea prelungirii contractului lui Răzvan Lucescu. Ar fi o decizie deosebit de curioasă (nr. prelungirea înțelegerii selecționerului), mai ales dacă nu te califici.
Tineretul, mai important decât naționala mare
“Meciul României cu Anglia (U21) este mai important decât a fost cel al naționalei mari cu Franța. Ne dă posibilitatea să vedem cine vine din urmă. Nu putem să ne comparăm, dar ar trebui să facem ceea ce au făcut francezii, adică să aducem tineri la prima reprezentativă”.
Chivu, lăudat de francezi
“Francezii au spus după meci că nu au un fundaș central precum Chivu. Dacă el nu era, cred că luam vreo patru. Pantilimon a făcut lucruri foarte bune, prin reflex, prin faptul că s-a poziționat bine, a avut și noroc. Cred că obțineam un egal dacă se semnaliza off-side la faza primului gol”.
România trebuie să scape de “liderii falși”
“Dacă nu era Chivu, cred că am fi luat vreo 4. Florescu mi-a plăcut din punct de vedere fizic, bagă materiale. Francezii au scăpat de îngâmfați, de cei care au uitat ce reprezintă datoria față de echipa națională. Avem și noi îngâmfății noștri. Avem și noi falși lideri în fața cărora stăm în genunchi. Francezii au făcut curățenie, așa trebuie să facem și noi”, a conchis Boloni într-o intervenție la sport.ro.
Source link