Bellingham declară: “Nu e necesar să fie internațional german”

Condusă timp de 70 de minute, Anglia a marcat golul egalizator abia în minutul 90+5, după “foarfeca” lui Bellingham.

“A fost unul dintre cele mai frumoase goluri ale mele”, a declarat starul Angliei, Jude Bellingham (20 de ani), la finalul meciului cu Slovacia.

În ciuda reușitei spectaculoase, Bellingham nu a avut un impact real asupra jocului Angliei până la gol, remarcându-se mai degrabă prin acțiuni negative.

Kramer l-a pus la punct pe Bellingham

Acest lucru a fost remarcat și de Christoph Kramer (33 de ani) după meciul din ‘optimi’.

Expertul ZDF a declarat: “Este un jucător extraordinar. Trebuie doar să aibă grijă să nu devină arogant la o vârstă atât de fragedă.”

Apoi a adăugat: “Ceea ce consider întotdeauna foarte rău este când gesticulezi spre colegi. A avut câteva astfel de gesturi astăzi, dar și în meciurile anterioare.

“Acest teatru cu faulturi, pentru a obține cartonașe galbene. Se târăște pe jos, asta face parte din fotbal, dar… N-are nevoie să facă asta.

“Având în vedere sezonul pe care l-a avut, îi permit uneori și asta. Dar totuși, trebuie să aibă grijă să nu o ia pe o cale greșită. Sper că va reflecta la asta în pauza de vară”, a mai spus Kramer, potrivit Bild.

În sferturile de finală Anglia va întâlni Elveția, sâmbătâ, în direct la PRO TV și pe VOYO, la Düsseldorf.

Campionatul European din Germania 2024 se va disputa în perioada 14 iunie – 14 iulie și va fi transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO. Cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Bookmakers
PariuriPlus

PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Favbet

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Mozzart

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

aPariuri.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 incasino.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.