Baschet 3×3. Ce s-a întâmplat în prima etapă Sport Arena Streetball

Sute de participanți au fost la prima etapă a circuitului național de baschet 3×3 BCR Sport Arena Streetball, care s-a jucat de vineri până duminică pe terenurile din Universitatea Politehnică București.

După 251 de zile de la ultimul meci jucat în sezonul 2023, în finala de la Constanța, comunitatea baschetului 3×3 s-a reunit în Politehnică, locul de unde a plecat povestea acestei discipline olimpice acum aproape 20 de ani.

În total la eveniment au participat 600 de jucători la 12 categorii de vârstă și gen, iar dintre cele 150 de echipe înscrise, 83 au fost la categoriile de vârstă mai mici de 21 de ani.

Baschet 3×3. Ce s-a întâmplat în prima etapă Sport Arena Streetball

Dincolo de bucuria revederii, spiritul de competiție și-a făcut repede loc printre participanți încă de la primele meciuri. Fiecare jucător punctează atât în clasamentul internațional, evenimentele fiind parte din rețeaua de competiții FIBA 3×3, dar și în lupta pentru calificarea la turneul final BCR Sport Arena Streetball, care va avea loc în luna septembrie.

S-au jucat 231 de meciuri de baschet 3×3, de-a lungul a peste 32 de ore de competiție, iar 120 de sportivi au fost premiați. Relaxarea a fost totală în zona fanilor, însă și acolo cei peste 3000 de oameni care au fost prezenți în zona de eveniment au avut parte de diverse provocări sub forma concursurilor, atât la stațiile cu tematică baschet cât și în zona de gaming. Au fost acordate peste 200 de premii de-a lungul celor trei zile de competiție, iar distracția a fost garantată.

În competiția de elită, Universitatea Pitești la masculin, respectiv Agro Squad la feminin au dominat competiția, având în componență jucători care evoluează în ligile naționale de baschet. Pitești a câștigat titlul de campioană, după ce a învins în finală Știința București cu scorul de 21-15 în timp ce la feminin finala a fost o afacere internă, Agro Squad trecând de Agro Squad 2 cu scorul de 21-14.

Spectacolul a fost total la categoriile de sub 21 și sub 18 ani masculin, ambele finale fiind decise la o singură posesie. La sub 21 de ani, Alex Ionescu a fost de neoprit în semifinale și finale, marcând în total 21 de puncte în cele două meciuri. El și-a condus echipa, Știința București către titlul de campioană, scor 21-19 în finală împotriva celor de la Mici cu Muștar, și a fost recompensat cu premiul de cel mai bun tânăr jucător al turneului, Rising Star MVP oferit de Horizon.
La categoria sub 18 ani s-a impus CSU ASE care a trecut în finală de Peluza 1 Ilie Oană cu 18-16.

MVP și la baschet și la școală

Un premiu special acordat în parteneriat cu BCR Asigurări de Viață VIG a fost acordat tinerei jucătoare Sarah Avram, campioană la categoria sub 12 ani. Baschetul este marea pasiune, drept pentru care rareori ratează vreun turneu, dar în același timp Sarah este medaliată cu argint la Olimpiada națională de matematică și a avut rezultate excelent și în competițiile similare de limba română.

Cu patru puncte reușite, ea a fost principala marcatoare a echipe sale Lasă Vrăjeala în finala câștigată cu Speranța Olimpia, scor 7-1.

Baschet pe ritm de hip-hop

Dacă temele principale ale turneului au fost revederea și dorul de baschet, n-au lipsit nici o serie de jucători care au participat la evenimentele marca Sport Arena Streetball încă de la începuturi. S-au reunit pe teren, într-un meci demonstrativ, Virgil Stănescu, Sonia Kim și Ciprian Ciucu primarul sectorului 6, toți trei jucători care au evoluat pe terenurile din Politehnică încă de la primele turnee din istoria competiției. Echipa lor, West Side, i-a avut ca oponenți pe cântăreții de hip-hop DOC, Fraxu și Dorian, reuniți în echipa Țestoasele Mingea.

Atmosfera a fost întregită de momentele de street-dance ale trupei Trouble Crew, care i-a energizat la maximum și pe participanții la concursul de slam-dunk. Prima ediție din 2024 a acestui concurs a fost câștigată de Mihnea Andrei Ilie, care l-a învins în finală pe Bogdan Șomcutean.

În drumul către marea finală BCR Sport Arena Streetball din luna septembrie se vor mai juca alte patru etape: Brașov 31 mai -2 iunie, Iași 19-21 iulie, Timișoara 9-11 august, urmând ca pentru etapa din 21-23 iunie locul de desfășurare să fie anunțat în curând.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Bookmakers
PariuriPlus

PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Favbet

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Mozzart

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

aPariuri.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 incasino.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.