Avertisment de la George Copos pentru Dan Șucu: “Trebuie să eviți să cazi în capcana celor care te laudă”

Înfrângerea cu Petrolul, 0-2, în ceea ce rapidiștii numesc “Primvs Derby”, a tulburat atât de tare apele în Giulești, încât Dan Șucu a părut să se gândească la ce e mai rău. Suporterii trebuie să aibă mare grijă ca vasul să nu își piardă căpitanul chiar în timpul naufragiului. Dacă acest lucru se va întâmpla, călătoria Rapidului într-o nouă eră se va încheia înainte să fi început cu adevărat.

Editorial Daniel Şendre: “Sfat peste timpuri de la George Copos pentru Dan Șucu”

După sfârșitul jocului, Dan Șucu a rămas minute bune încremenit în scaunul de la oficială. Dintre toate stările care puteau fi citite pe chipul acționarului majoritar, dincolo de amărăciunea și îngrijorarea absolut firești într-o asemenea situație dificilă, mie mi-a atras atenția ceea ce părea a fi o dezamăgire colosală.

Omul de afaceri a investit câteva milioane de Euro bune în Rapid, într-un timp relativ scurt, cu scopul de a transforma “Glasul Roților de Tren” într-o serenadă europeanā. Dorința lui Dan Șucu este aceea de a oferi celor mai “pasionați și mai frumoși fani din România”, așa cum îi considera recent într-un interviu, un club de care aceștia să fie mândri.

Însă fotbalul e complex și comportă mai multe aspecte. Ted Bohely, spre exemplu, după ultimul transfer realizat la Chelsea, a depășit suma de 800 de milioane de Lire Sterline investite în două sezoane pe Stamford Bridge, însă echipa continuă să scârțâie din temelii. Banii în fotbal sunt esențiali, însă nu și suficienți.

Patronii depind și de profesionalismul angajaților, inspirația antrenorilor, capriciile jucătorilor, starea de spirit a arbitrilor, patronii depind de multe alte lucruri pentru a avea succes cu cluburile pe care le finanțează. Pe Dan Șucu ieri l-au bătut primele trei, plus două autogoluri, dar de învins e posibil să îl fi învins chiar suporterii.

Aceștia au cerut demisia conducerii, strigându-le “să plece cu toții acasă”, au înjurat cum le-a venit la gură, au intrat peste antrenor în conferința de presă, au aruncat cu floricele și suc peste cei de la oficială, iar în parcare i-au reproșat patronului că “nu înțelege Rapidul”, hărțuindu-l până la intrarea în mașina personală, desi avea și soția alături.

Riscul major pentru suporteri este ca Dan Șucu, aseară, chiar să fi înțeles Giuleștiul!

Cu ani în urmă, după un articol scris în Gazeta Sporturilor, m-a sunat George Copos. Era vorba despre un dialog imaginar între el şi Taher, care îl amuzase atât de tare, încât patronul Rapidului de la acea vreme a ţinut să discute personal cu autorul:

“Eu nu pun mîna pe telefon să sun după ce citesc un articol, dar dialogul m-a distrat copios. Nu m-am putut abţine să nu vă sun!” mi-a zis Copos. “M-aţi ironizat fără răutate.”

Am discutat atunci peste 40 de minute cu un Copos decis să se retragă de la Rapid, motivele apărând a doua zi în ziar, într-un interviu cu titlul: “Too late”.

Imaginile cu Dan Șucu împietrit pe scaunul de la oficială mi-au reamintit două dintre ele.

1. “Recunoştinţa este cea mai grea povară”, mi-a spus Copos. “Eu nu vreau ca suporterii să-mi arate vreodată că mă apreciază. Ei sînt nişte oameni speciali şi eu ştiu asta.”

2. “Să te fereşti să cazi în mîna celor care te aplaudă. Cred foarte mult în aceste două lucruri, la fel de mult cum am crezut şi cred în Rapid.”

Am simtit atunci în George Copos un om dezamăgit, nu învins. Vorbea cu tristeţe, însă sincer și deschis, destăinuindu-se aproape: “Aşa sînt eu, în momentul în care s-a rupt ceva în mine, nu mai pot continua.

“În sufletul meu este un mare gol. Ştii cum este să iubeşti cu adevărat un club? Este extraordinar! Pui suflet, pasiune, investeşti, faci absolut orice, însă nimeni și nimic nu cred că va mai putea să mă întoarcă din drum”.

Și nu l-a întors! După ceva timp, omul care câștigase campionate, cupe, supercupe și dusese Rapidul în Europa, chiar spre vârf, a plecat din Giulesti.

Sper să greșesc, însă Dan Șucu, aseară, sub ploaia de înjurături, floricele și suc, din păcate, părea să privească și el într-un mare hău.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Bookmakers
PariuriPlus

PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Favbet

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Mozzart

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

aPariuri.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 incasino.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.