Așteptat la Petrolul Ploiești, Olimpiu Moruțan a dat răspunsul: “Sigur nu!” Când ar putea reveni pe teren

Aflat în România, mijlocașul transferat în sezonul trecut de Ankaragucu pentru trei milioane de euro, a fost să urmărească din tribune meciul Universitatea Cluj – Sepsi OSK, 3-0, pentru a vedea la lucru echipa care l-a format ca jucător.

Prezența lui Moruțan în tribune a alimentat și mai mult speculațiile cu privire la o posibilă revenire a acestuia în României, însă mijlocașul în vârstă de 25 de ani a susținut că în momentul de față nu ia în calcul o astfel de mutare.

Moruțan nu vrea să revină în țară

“Muncesc pentru a fi apt cât de repede posibil, însă mai durează două-trei luni, nu știu exact încă, dar mă simt din ce în ce mai bine.

În România clar nu mă întorc în momentul de față. Vreau să-mi continui cariera în străinătate cât mai mult posibil. În fiecare an au fost discuții că o să revin în țară, însă am reușit să-mi mențin parcursul bun în străinătate și îmi doresc să rămân acolo”, a spus Olimpiu Moruțan.

Moruțan a făcut primii pași în fotbal la Universitatea Cluj. După juniorat, acesta a fost promovat la prima echipă a “studenților”, iar de acolo a ajuns la FC Botoșani.

În stagiunea recent încheiată, Olimpiu Moruţan a jucat în 37 de partide pentru Ankaragucu, reușind să marcheze cinci goluri și să ofere patru pase decisive, în toate competițiile. La finalul lunii aprilie, internaționalul român s-a operat, după ce a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Bookmakers
PariuriPlus

PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Favbet

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Mozzart

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

aPariuri.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 incasino.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.