Au mai rămas mai puțin de 24 de ore până când România va juca împotriva Slovaciei, în ultima etapă a grupei E de la EURO 2024. Primele patru grupe (A, B, C și D) s-au încheiat odată cu ziua de marți, astfel că România își știe acum adversarii pe care îi poate avea, în funcție de locul ocupat la finalul grupei E. Cei șase posibili adversari ai României sunt Ungaria, Slovenia, Olanda, Franța, Spania și Anglia. În mod normal, așa cum apare și pe site-ul UEFA, printre posibilii adversari ai primei clasate din Grupa E s-ar fi numărat și Croația, care a terminat pe trei în grupa B. Dar Croația nu se mai poate califica, deoarece a fost deja întrecută de patru echipe clasate pe locul trei în grupele fiecăreia (4/6 merg în optimi). România se califică sigur în optimi dacă nu pierde cu Slovacia. În caz de remiză ar avea patru puncte, suficiente pentru a prinde măcar locul trei indiferent de ce se întâmplă la Belgia – Ucraina, pentru că are avantaj în fața Ucrainei în caz de egalitate de puncte. Cu patru puncte și cu golaverajul pozitiv pe care îl are, +1, este imposibil ca România să nu fie una dintre cele patru ocupante de loc trei care se califică în optimi. În cazul unui eșec cu Slovacia, România mai poate prinde optimile doar dacă Belgia o bate pe Ucraina și în celelalte grupe sunt cel puțin două formații clasate pe locurile trei care să aibă fie mai puțin de trei puncte, fie tot trei puncte, dar golaveraj mai slab decât al României. Sigur, contează în acest scenariu și la ce diferență ar fi eșecul contra Slovaciei.
Source link