„A scăpat porumbelul?” Jannik Sinner face o declarație cu două tăișuri: în joc este imaginea de nevinovăție a Simonei Halep.


Scandalul de dopaj în care este implicat Jannik Sinner a readus în atenția iubitorilor tenisului situația în care s-a regăsit Simona Halep.


Acuzată că și-ar fi mărit capacitatea fizică prin consumul accidental de Roxadustat, sportiva din țara noastră și-a văzut suspendarea de patru ani – propusă de ITIA – redusă la doar nouă luni, de către TAS. 


Declarația lui Jannik Sinner o poate pune pe Simona Halep într-o lumină proastă


Momentan judecat drept nevinovat, de un tribunal independent, decizie care îi permite să joace până la următoarea mutare a Agenției Mondiale Anti-Doping, Jannik Sinner a vorbit pe larg despre situația sa.


O parte din declarațiile sale însă poate insinua că Sinner se recomandă ca fiind conștient de ce s-a întâmplat, aspect confirmat de transparența prin care a colaborat ulterior cu instituțiile de control anti-doping.


Același lucru nu poate fi spus despre Halep, care a consumat suplimentul contaminat cu Roxadustat în necunoștință de cauză, neglijența fiind chiar unul dintre factorii de vină imputate româncei de către Agenția Internațională a Integrității în Tenis. 


Anumiți utilizatori de pe rețelele sociale s-au plâns că Sinner s-ar fi gândit doar la apărarea propriei reputații, când a făcut această declarație, și a uitat cum ar putea aceasta să fie digerată de fosta elevă a lui Darren Cahill.


„Ne-am dat seama imediat, am fost conștienți de ce s-a întâmplat.”


„A fost extrem de complicat pentru mine să gestionez aceste luni. În timpul Wimbledon, spre exemplu, au fost nopți întregi de nesomn pentru că mă gândeam doar la ce mi se întâmplă. Pe acest fond au apărut și problemele fizice, la șold, m-am și îmbolnăvit.


Acum, simt că o mare greutate mi-a fost luată de pe umeri, sper ca niciun alt jucător să nu trebuiască să treacă vreodată prin ce am trecut eu. Sper, totodată, ca lumea să înțeleagă de ce mi-a fost permis să joc, nu am avut nicio vină.


Nu a fost vorba de niciun proces diferit. Fiecare jucător care este testat pozitiv trebuie să treacă prin aceleași etape. Nu există scurtături, nu există tratament preferențial, toată lumea trece prin același proces. Am explicat deja de ce am putut continua să joc, asta este tot ce am să spun.


Desigur, înțeleg frustrarea altor jucători, dar poate motivul pentru care au fost suspendați este pentru că nu știau exact de unde a venit testul pozitiv, ce substanță au folosit.


Dar eu am știut imediat de unde a venit și cum a intrat în corpul meu. Ne-am dat seama imediat, am fost conștienți de ce s-a întâmplat.


Am fost transparent total, am prezentat dovezi clare despre ce s-a întâmplat și de aceea am avut parte de clemență, pentru că a fost un accident,” a explicat Sinner înainte să participe la US Open. 


Cu toate că situația Simonei Halep a fost rezolvată juridic în martie 2024, reputația româncei poate fi afectată de efectele declarației făcute de tenismenul italian, număr unu mondial. 




Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Bookmakers
PariuriPlus

PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Favbet

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Mozzart

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

aPariuri.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 incasino.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.