După un început foarte bun în grupe, fanii români visează acum la un parcurs departe și speră ca echipa națională să se califice în optimi la finalul meciului cu Olanda.
Dumitru Dragomir și-a exprimat admirația pentru suporterii români care susțin cu entuziasm echipa națională la turneul final din Germania.
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a dezvăluit că se așteaptă ca la meciul cu Olanda să fie 50.000 de oameni în tribune.
“E prea din scurt, nu a știut nimeni și biletele se vând. 50.000 de români o să fie. 5.000 de euro biletul la România – Olanda la stadion, fac pariu pe cât vrei. Suntem neamul dracului, neam de naționaliști. Numai rezultatele favorabile te țin în viață. Poți să fii frumos, artist, dar dacă nu produci valoare nu te bagă nimeni în seamă. Pe unde am fost nu a existat club la care să nu fac un stadion sau să promovez. Altfel te dădeau afară imediat, ce să îmi facă. La LPF nu aveau de unde să mă apuce, am făcut LPF din banii mei. Lumea te înjură dacă ai valoare, cum ai căzut și te-au curățat. Vreau să îți mai spun o chestie, avem aproape un milion de români în Germania și câștigă binișor”, a spus Dragomir, potrivit Fanatik.
Campionatul European din Germania 2024 se va desfășura în perioada 14 iunie – 14 iulie și va fi transmis exclusiv pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO. Cele mai importante momente vor putea fi urmărite pe site-ul SPORT.RO.
Source link